Semnul din cer, unde „o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap“ (Apocalipsa 12) arată fără îndoială pe „Sophia“, mama cerului şi a lumii, mai puţin sub aspect de mamă pământeană – vezi în capitolul „Primul praznic al Rusaliilor" din lucrarea de faţă. Am amintit mai sus de presupusa ei legătură cu Maria. Ca pentru a aduce noutate, la bătrâneţe Maria locuia într-o peşteră, în care înainte fusese adorată zeiţa-mamă Kybele. „Pruncul“ său în Apocalipsă – copil al unei fiinţe cereşti, prin urmare tot fiinţă cerească şi el, menit ca mai târziu să conducă pe om cu „sceptru de fier“, ceea ce înseamnă, între altele, atenţionându-l neîncetat asupra esenţei sincere şi individuale a faptelor sale -, va fi pus în legătură cu un anumit mod de acţiune al lui Hristos cel cosmic. „Sceptrul de fier” poate fi tradus şi cu baston de fier, şi este, astfel, nu doar un simbol regal, ci şi un simbol al „sfinţitorului“, şi poate avea legătură şi cu „cetele de îngeri”. Mai pe larg în capitolul „Ultimele şapte urgii (valuri de mânie)".In parte se face referire la spălarea picioarelor şi a ungerii cu mir de către Maria din Betania – vezi capitolul nostru „Hristos şi spălarea picioarelor”, precum şi la Evanghelia după Ioan 12:13. Şi reluarea motivului renaşterii pe planuri tot mai înalte ale dezvoltării sunt incluse aici.
„Balaurul" cu îngerii săi malefici sunt opusul. Prin „Mihail şi îngerii săi” ei sunt învinşi în cosmos şi aruncaţi pe pământ. Acum pământul şi cerul apără femeia de ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu